Biografie

diana · Administrator Data inscrierii: 21/Apr/2009 Mesaje: 128

Costi Ionita este unul dintre numele cele mai controversate din show-biz-ul autohton. Adulat de unii, renegat de altii, dar mereu prezent in prim plan, acest tanar de 25 de ani este numit astazi ?Regele manelelor? ? statut la care au aspirat multi si pe care el l-a castigat aparent fara prea mare efort. Industria muzicala l-a rasplatit la inceputul acestui an cu Premiul pentru Cel Mai Vandut Producator al anului 2000 pentru vanzari de peste 500.000 exemplare (in realitate aproximativ 750.000).
Putini stiu insa ca educatia muzicala a lui Costi este solida si ca succesul sau de box office se bazeaza in mare parte pe talentul sau nativ. Acesta s-a manifestat de foarte timpuriu, sub indrumarea atenta a parintilor sai care l-au ajutat ori de cate ori a fost nevoie. ?Dumnezeu mi-a dat talentul si inspiratia, iar parintii m-au calauzit si sprijinit in cele mai grele si de rascruce ocazii ale vietii?.
Foarte inspirat si plin de talent, Costi a renuntat de mic la multe din placerile vietii pentru a se dedica muzicii. Pentru ca talentul fara munca nu face un ban, in spatele succesului aparent usor obtinut se afla multe ore, zile, luni si ani de munca. Chiar si acum, sau mai ales acum, Costi isi imparte cea mai mare parte a timpului intre studioul sau propriu, DR. STUDIO, si facultatea de medicina pe care succesul si banii nu l-au putut convinge sa o paraseasca si nici macar s-o trateze cu mai putina seriozitate.
A invatat regulile music-business-ului din mers si asta se poate vedea nu numai din ascensiunea carierei sale, ci si din cea a produselor sale muzicale dintre care majoritatea se claseaza in varful topurilor de vanzari din Romania.
Povestea lui Costi incepe simplu, dar derularea ei este o lectie in toata regula de modestie, tenacitate si in final de succes.
AM AVUT O COPILARIE FOARTE FERICITA?

?Am avut o copilarie foarte fericita ? asta si datorita parintilor mei, care s-au ingrijit mereu sa nu-mi lipseasca nimic.?

S-a nascut la 14 ianuarie 1978 intr-unul dintre cartierele Constantei. Costi n-a fost ceea ce se poate numi un copil cuminte. Cand era mic era un fel de bataus al cartierului. ?Mama primea mereu tot felul de reclamatii de la parintii copiilor pe care eu ii ?paruiam? si de aceea s-a straduit tot timpul sa-mi gaseasca diverse preocupari care sa ma tina departe de maidan.? In afara de cele muzicale, a facut si cumplit de mult sport: judo, lupte, arte martiale (are centura verde la karate shotokan), tenis de camp, tenis de masa, baschet, handbal, volei, inot, atletism ? componentă sportiva a ?carierei? se datoreaza tatalui sau.
?Am facut o gramada de boacane cand eram mic. Imi aduc aminte cum mi-am descoperit atractia pentru ritmuri si tobe. Ai mei tocmai pusesera faianta in baie. Era noua, frumoasa, verde... Eu am pus mana pe un ciocan si am inceput sa bat in ea. Mi-a placut faptul ca placile sunau diferit la lovire. Asa ca am mai luat un ciocan si am inceput sa bat diverse ritmuri. Si nu m-am oprit pana n-am spart toata faianta. Cand a venit mama acasa si a descoperit ce facusem, am luat cea mai memorabila bataie din toata viata mea ? cu furtunul!?

Mama lui Costi era profesoara de chimie. In laboratorul ei, Costi a primit primele initieri in chimie. Invatase sa faca cateva experiente de baza, in care substantele isi schimbau colorit ? extrem de distractive pentru un copil. Si pentru ca tot avea acces in laborator, la un clipă dat s-a gandit ca a venit momentul sa treaca la un nivel superior in ceea ce priveste ?descoperirile? chimice, si anume la experimentele cu acizi. ?Am inceput sa bag metale in acizi. Am bagat zinc in acid clorhidric si am pus si niste clorat de potasiu (asta arde de innebunesti, se foloseste la fabricarea pocnitorilor). Nu stiam ce se poate intampla, asa ca am luat o eprubeta mai mare in care am pus de toate si le-am pus pe foc. Cand amestecul meu a bubuit, aproape ca am facut pe mine de frica. Tot laboratorul mirosea a sulf mai rau ca Iadul!!! Toata mulțimea a crezut ca a explodat vreo bomba! Mai tarziu, cand am intrat la liceul acela unde era mama profesoara, toti ma stiau ca pe un cal breaz.?

Tot nespus de de timpuriu, Costi a invatat ca absolut orice lucru se plateste mai devreme sau mai tarziu. ?Pe cand aveam vreo cinci ani, era moda cornetelor de hartie care se suflau printr-o teava de plastic. Tevile cu pricina se numeau ?tub Bermann? si se foloseau in constructii. In apropiere de blocul meu se construia o scoala noua, iar eu mergeam cu prietenii si luam ?tubermane? (asa le ziceam noi) de pe santier ca sa putem sa tragem cu cornetele. Erau adevarate lupte de gherila in cartier cu cornetele alea. Lipeam mai multe tevi dintr-acelea la un loc asa cum vazusem noi ca arata mitralierele din filmele cu Rambo! Numai ca, la un moment dat, constructia scolii s-a terminat, iar eu am intrat in clasa intai chiar acolo. Si din cauza ca stocul de ?tubermane? fusese sensibil diminuat de noi si joaca noastra in timpul constructiei scolii (si n-a mai fost suplimentat), am suferit de frig trei ani de zile in scoala (tuburile respective se foloseau la instalatia de termoficare). Numai cateva incaperi din scoala mea beneficiau de incalzire. Atunci mi-am dat seama pentru prima oara ca in viata totul se plateste.?

A inceput sa cante de teribil de devreme. ?Eram la gradinita in grupa mica si eram in cor. Tin minte si acum unul dintre cantece... era ceva cu ?La noi, in muntii Carpati...?.? De atunci, a fost o prezenta permanenta in cor, pana a terminat gradinita. ?Eram nelipsit la toate serbarile si tin minte cum cantam mai sus ca fetele.?
Parintii i-au observat placerea de a canta si talentul muzical, asa ca, o data intrat in clasa intai, Costi s-a trezit inscris la Clubul pionierilor, clasa de acordeon. ?Ai mei s-au gandit sa-mi ocupe timpul pe care altfel l-as fi pierdut pe maidan cu ceva mai util. Imi si placea, ce-i drept, dar, ca indiferent ce lucru impus, ma si stresa. Daca ar fi fost dupa mintea mea, as fi fost primul la joaca. Dar eram copil ascultator si am invatat, iar acum le multumesc pentru asta.? La clasa de acordeon l-a avut profesor pe Dl Radulescu, care era si maestru de taraf de muzica populara romaneasca din toate zonele tarii. Sarguinta lui Costi a dat roade in curand si a fost cooptat in taraful cu care a plecat in tot felul de turnee.

Asa a inceput cariera muzicala a ?regelui manelelor?. Cu note, cu partituri care trebuiau solfegiate si apoi invatate si cantate. Usor, usor folclorul i-a intrat in sange si mai tarziu a determinat turnura hotaratoare in viata lui.
Paralel cu clasa de acordeon, Costi a continuat si activitatea de corist, in primele clase primare inca pe post de ?vocea I?.

Dupa ce acordeonul n-a mai avut multe taine pentru micutul blond si bucalat, in clasa a cincea a fost mutat cu arme si bagaje la scoala de muzica, clasa de percutie si pian tehnic. Chinul buchiselii partiturilor a inceput din nou, cu ochii pe geam la prietenii de joaca. ?Mama ma pacalea mereu ca, daca termin si partitura asta, dup-aia pot sa ma duc la joaca. Si invatam.? Astazi scoala in care Costi a poposit ultimii patru ani de gimnaziu se numeste ?Liceul de Muzica si Arta? Constanta si orice tanar constantean care aspira la o cariera muzicala stie ca este cel mai sigur drum spre Conservator.

Dupa clasa a opta, surpriza! Costi a dat examen si a intrat la Liceul de Informatica. Nici gand insa sa se lase de muzica ? in paralel s-a inscris si la Scoala Populara de Arta, unde si-a imbunatatit tehnicile la acordeon si si-a imbogatit cultura muzicala atat in domeniul folclorului romanesc cat si in cel al muzicii clasice cu domnul profesor Cristache Feraru (mare maestru al acordeonului in domeniul cafe-concert-ului si a muzicii clasice). Din vremea aceea Costi isi aminteste: ?La 12 ani - in ?90, iute dupa revolutie - eram solist in Taraful Clubului Elevilor din Constanta, unde cantam muzica populara din toate zonele tarii - Oas, Banat, Oltenia, Moldova, Dobrogea... eram si solist vocal si cantam si la acordeon. Cu acest taraf al Clubului Elevilor am facut vreo patru-cinci turnee in Europa de Vest ? Ungaria, Germania, Franta, Austria, Italia si Luxemburg. In primul turneu chiar imi amintesc ca am primit botezul ? asa cum se obisnuieste in omenirea noastra, a muzicantilor. La 12 ani, eu eram micut si blond cu ochi albastri, ca un ingeras, si stiam si ceva limbi straine, franceza si engleza. Eram un fel de ghid al grupului, ma descurcam peste tot. La vama chiar ma trimiteau pe mine sa vorbesc cu vamesii si aia cand ma vedeau cu fata aia angelica si mai vorbeam si in engleza, incepeau sa rada, ziceau ?OK, no problem? si ne lasau sa trecem.
Ei atunci, in întâiul turneu, astia mai batrani s-au hotarat sa ma supuna la proba ?botezului?. Tin minte si acum, eram pe Coasta de Azur, la St. Tropez. Stateam in niste cabanute intre maslini, cu piscine acoperite ? stateam in piscine si ascultam jazz... ei, ce viata! Si m-au prins aia mai mari si m-au bagat cu capul la fund - sa se stie ca am intrat in lumea muzicii. Dar n-am scapat numai cu atat. A venit si proba practica la scurt timp! De obicei, o piesa se canta intr-o anumita armonie, pe care iti merge tie vocea. Si baietii mei ce s-au gandit intr-o seara, in plin concert? Au inceput piesa in alta armonie, mult mai sus. Si cand am intrat si eu, mama, mama! Dar m-am descurcat ? greu, ce-i drept. Eram copil si tehnica mea era departe de a fi perfecta, dar am facut-o! Asa m-au primit in randul lor, m-au acceptat ca pe-un egal. Si inițialul semn ca esti de-al lor era daca te chemau la cantarile care ieseau seara, intre ei. Un fel de jam-session, dar pe folclor.?
Asa a fost întâia vizita a lui Costi in Franta. Pe care a colindat-o cu taraful in lung si in lat. In perioada aceea ajunsese sa cunoasca Parisul mai bine decat Bucurestiul. Pentru ca mititelul nu avea stare. Isi lua inca cativa mai mari dupa el si plecau la plimbare. Din Champs Elysees la Obelisc stia sa ajunga in orice zona a Parisului. I-au ramas numeroase amintiri frumoase de atunci. Inclusiv faptul ca era un fel de vedeta a tarafului. Mic si blond cu ochi albastri si cu un clop de Oas in cap, devenise ca un fel de semn de recunoastere si ca atare poza lui aparea in toate articolele despre concertele din Franta ale tarafului romanesc.
In clasa a noua, dupa ce a intrat la liceu, a prins un turneu in Japonia. Trebuiau alesi patru copii care sa reprezinte Romania la un congres international al pacii ? era in 1992. Criteriile erau muzicale (si trebuia sa stii neaparat folclor) si lingvistice ? trebuia sa stii si engleza. ?A venit o comisie de japonezi sa ne aleaga, ca altfel, cu toate pilele pe care le aveau ceilalti, nu pupam eu Japonie. Si consider ca a fost un noroc al meu sa pot sa ajung acolo, chiar daca aveam o varsta îndeajuns de frageda. Toti colegii mei s-au mirat, inclusiv colegul meu de banca, pe care Romania avea sa-l cunoasca mai tarziu ca pe Dorin de la Valahia.?

Nu exista artist in lume si, ca atare, nici in Romania care sa nu viseze la recunoasterea internationala. Drumul este insa greu si putini pot sa accepte ca nu intotdeauna criteriile artistice sunt cele care conteaza. Cati dintre cei care vor citi aceste randuri nu s-au surprins de multe ori ascultand componente din topurile internationale si spunandu-si in sinea lor ca nu sunt cu mult mai bune (unele chiar de loc) decat multe din piesele romanesti! Pentru un artist este insa mult mai dureros sa realizeze un astfel de lucru. Filierele industriei muzicale sunt mult mai intortocheate decat lasa sa se vada. Pentru a le putea strabate este nevoie, in primul rand, de foarte multa tenacitate si noroc. Un lucru cert si usor de vazut este ca, asa cum ii spune si numele, industria muzicala este o totusi o industrie, condusa de economisti si avocati, iar telul ei final este profitul. Iar afacerile nu se fac cu sufletul, ci cu calculatorul in fata, adunand, scazand, impartind, dar mai ales inmultind. Daca poti insa sa visezi si daca-ti doresti deosebit de mult un lucru, exista intotdeauna sansa sa reusesti. Costi este un om care crede in visele lui. ?Am visat intotdeauna sa pot iesi cu muzica mea afara din tara. Nu vreau sa sune patetic ce o sa spun acum, dar vreau sa fac cunoscuta imaginea Romaniei afara si prin alte modalitati decat sportul. Eu stiu ca la noi sunt extraordinar de multi oameni talentati ? romanii au fost intotdeauna un popor foarte muzical. Simplul fapt ca nici un roman n-a reusit sa iasa peste granita la un indice inalt, cu exceptia lui Gheorghe Zamfir si a catorva nume din muzica clasica, imi da dorinta de a face acest lucru si in muzica moderna.?

In ianuarie 2001, Costi a facut o calatorie pana la Londra. ?Am avut acolo ocazia sa intalnesc cativa producatori de muzica foarte influenti, cu o intuitie foarte buna care a dus pana acum la aparitia catorva artisti foarte importanti, precum Rod Stewart si Robbie Williams. I-am intalnit prin intermediul unor persoane la fel de influente din Romania, care au aflat de mine si de vanzarile mele (peste 1 milion de exemplare din 1998 si pana acum). Este o cifra fabuloasa, tinand cont de conditiile sociale si economice din tara noastra.
Am aflat cum creatiile mele au ajuns in toata lumea, prin intermediul Internetului, nu numai la romanii din diaspora, ci si la anumite persoane din show-biz. Prin ei am ajuns si la MTV, unde m-am intalnit cu directoarea pe Europa de Est, care a dat CD-ul meu demo mai multor producatori, cativa dintre ei fiind interesati de acest cocktail music, care la noi este știut drept manele.
Unul dintre producatori s-a aratat a fi mai interesat de proiectul meu, care i-a sunat foarte exotic. Ascultand piesele mi-a spus ca sound-ul trebuie putin schimbat si adaptat pentru piata internationala si ca are sanse sa ajunga un nou gen de succes. In noiembrie ma asteapta cu un proiect pentru a realiza un single, maxi-single sau un album. Este o provocare imensa pentru mine si nu va fi usor de loc, pentru ca o sa concurez cu inca cateva proiecte in genul asta, venite din Brazilia, Africa de Sud, Asia si Arabia. Dar daca voi avea sansa si acest proiect va iesi, va fi un lucru extraordinar nu numai pentru mine, ci si pentru toti artistii din Romania, pentru ca va fi un prim pas pentru toti cei care au potential.
Eu nu sunt un tip egoist, mi-a placut mereu sa lucrez si sa promovez talente adevarate, nu pseudo-talente. Asa cum am facut pentru ei in Romania, asa vreau sa fac in continuare si pe plan international.
Cred ca asta este cea mai mare ocazie pentru mine sa ma pot afirma pe plan international. O fac pentru mine si pentru toti romanii. Vreau sa fie respectati iar respectul se castiga numai si numai prin foarte multa munca, prin nimic altceva. Dumnezeu sa ma ajute!